Am o obsesie de cateva zile. Am ajuns la cateva concluzii, bagand de seama ca multe dintre prietenele mele trec prin ce am trecut si eu cel putin o data in viata mea.

Era o carte cu titlul "barbatii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus". Am ras din momentul in care am auzit prima data titlul cartii pana acum. Nu am citit cartea acum, dar realizez ca uneori femeile si barbatii sunt fix pe dos. Cand vine vorba de o relatie, barbatul este cel care in primele luni spune:"te iubesc" sau "ma gandesc la tine mereu", sau "vreau sa fiu impreuna toata viata", etc. Tot el este cel care suna non-stop si vrea sa isi petreaca majoritatea timpului cu femeia pe care o iubeste(da, tot in primele luni). Ce se intampla dupa aceea? Tipa, bineinteles, cand vine vorba de sentimente marete si de planuri de viitor este cucerita instantaneu si il crede pe tipul cu pricina. Il crede pana in punctul in care isi construieste imaginar o casa cu el, doi copii si eventual un caine sau pisica, dupa preferinte. Asa se ajunge, dupa un x timp de relatie, la momentul in care tipa incepe sa il sune si mai des, sa ii scrie, sa ii cante, sa ii recite, sa ii gateasca zilnic expresia "Te iubesc" iar el incepe sa fie mai distant, sa vrea sa stea mai mult cu prietenii s.a.m.d., pana cand se desparte de ea. In psihologie, iubirea are trei faze: Prima, intensa, indragostirea propriu-zisa, a doua, obisnuinta, a treia departarea.

Ceea ce este trist e ca intr-un cuplu, sentimentele celor doi se intalnesc rar cu o intensitate echivalenta. Andreea spune ca iubirea este o relatie de putere(unul intotdeauna iubeste mai mult decat celalalt). Nu spun ca rolul asta e fix, ba dimpotriva, eu cred ca intai barbatul iubeste mai mult, apoi femeia.

Ce ma mai intristeaza e ca femeile realizeaza ca iubesc, in momentul in care isi dau seama ca relatia lor ar putea avea un viitor(proiectul cu cei doi copii si animalul de casa). Ele interiorizeaza toate lucrurile pe care le spun barbatii indragostiti, si nu isi dau seama ca exista o diferenta intre un barbat care iubeste si un barbat care e indragostit. De obicei, cand indragosteala nu se transforma in iubire, la barbati, devine ca un fel de betie(nu isi mai aduc aminte ce au spus, de ce au spus-o si regreta tot ce au facut).

Nu, nu cred ca fiecare relatie este un esec, nici pe departe. Cred ca doi oameni se iubesc, constant, daca momentul este propice si daca sunt amandoi dispusi sa faca un efort pentru asta. Multi dintre noi iubesc si de doua-trei ori pana ajung la asa-zisa jumatate. Am mai spus si un post anterior, pentru mine, iubirea tine de circumstante.

Mi s-a zis asta vara ca gandesc prea mult relatiile. In ultima vreme am realizat ca orice fata gandeste prea mult o relatie si ca nu sunt caz singular. De obicei, cand tipul cu care iesim greseste, ne gandim de 'nspe mii de ori la motivul pentru care a facut-o, pentru ca, in final, sa ii gasim o scuza. In mintea noastra se da batalia intre dorinta de a construi o relatie intensa si lunga si dorinta de a-l pedepsi pe/de a scapa de tipul care ne-a facut rau. De obicei, disonanta se rezolva prin scuza asta. Asa ajungem sa inghitim chestii pe care nu credeam ca le vom accepta in viata noastra: o palma peste fata("eh, lasa, ca venise nervos de la munca, unde se certase cu seful si eu nu facusem mancare"), ofensarea in public a unei prietene("eh, lasa, ca ea trebuia sa stie ca el e impulsiv"), faptul ca ai ramas singura acasa de aniversare si el a plecat la meci("eh, lasa, ca e meci de cupa in seara asta"), s.a.m.d. Intelegeti ideea, nu? Bineinteles, lucrurile merg si invers. Un singur exemplu imi vine in minte cand vine vorba de scuze care le gasesc baietii fetelor, pentru ca in principiu, noi..ne implicam mai mult. Mai demult am facut greseala de a-mi insela prietenul. Dupa chestia asta, m-am intors la el si mi-am cerut scuze iar tipul mi-a zis ca era si vina lui, pentru ca fusese atat de sufocant in ultima vreme. It goes the other way around, dar foarte rar, si cand vine vorba de persoane foarte speciale. Pana si azi il admir pe tipul ala, chiar daca relatia pana la urma s-a dovedit a fi cum am descris mai sus.

Urasc sa imi creez patternuri de analiza, dar recunosc ca atunci cand vine vorba de similaritati care duc la generalizari, pe asta o pot mentiona: Femeile inghit de 5 ori mai multe lucruri decat barbatii cand vine vorba despre dragoste, pentru ca ele gandesc mai mult relatiile si ajung, aproape mereu, sa le gaseasca o scuza linistitoare.


Read Users' Comments ( 13 )