Nu inteleg cum de m-am putut lasa ametita de rebrandingul Orange. La noi in tara a iesit oribil. Eram la metrou: in stanga mea, un domn de 30 de ani ma inghesuia steril si urat mirositor in butonul de oprire al trenului, in dreapta mea, o pata pe soseta, imi facea cu ochiul de pe un deget mare inmanusat intr-o sanda negricioasa, de calitate indoielnica. Domnul din stanga incerca sa imi explice faptul ca el coboara la aceeasi statie cu mine(asta daca ii spuneam la ce statie voi cobori) iar tovarasul incantator din dreapta imi incanta fosele nazale cu un miros ademenitor de bautura spirtoasa cu aroma de vin, amestecata cu placinta de varza murata. In fata, un tip negricios ma cerceta indraznet printre zalele lantului de 10 Karate (in modul) de tabla aurie. Intre acesta si domnul imbatator incaltat in sandale si sosete din prosop, reuseam sa zaresc o domnisoara cu alura concupiscenta, ce isi mangaia varful nasului cu un balon urias de guma.
Bien, lucrurile nu stateau atat de dezustator pe cat am tins sa le arat. Existau desigur si oameni cufundati in carti cu miros de hartie veche si anticariat(imi place mult mirosul unei carti), si tineri de varsta mea care isi impleticeau melodiile pana la urechile mele, si femei mirosind a Cacharel.
Totusi, peisajul ce mi se infatisa era prea colorat inca si pentru gusturile mele inundate de mii de mesaje. Nu era numai prea colorat, era prea strident. Incepea sa ma doara simtul estetic(da, este posibil) si simteam cum ma paste un atac de claustrofobie. Colac peste pupaza, m-a lovit in fata si o palma de la necrutatoarea pierdere de identitate, sub forma unui mesaj de tipul:"sunt toti oamenii care calatoresc cu mine". Si eu, care ma credeam atat de spirituala cu cateva saptamani in urma cand am scris despre rebrandingul Orange, sigura si satisfacuta de idee. Trosc! Lovitura peste ego...


Read Users' Comments ( 3 )

O toamna in Bucuresti

Sunt multe motive pentru care mie imi place Bucurestiul. Unul dintre ele este acela ca e superb toamna. E ceva in aer. Nu e vorba de frunze maronii, ceata, ploi razlete, ci e vorba de noi, oamenii. Toamna bucuresteana este iesita din comun, pentru ca, in acest timp, oamenii ies din comun.
Acum ajungem sa ne zgribulim in cafenele calduroase, sa ne dedam lasciv tentatiilor ceaiului si cafelei. Toamna, numarul de arome pe care le gasim la ceai si cafea este direct proportional cu numarul de nuante pe care le gasim afara, generand valuri metaforice de ofuri aburinde si discutii confortabile. Ea ii scoate pe indragostiti la plimbari la fel de aromate, si le descopera festivaluri de muzica clasica, de muzica medievala, ii face sa admire cladirile vechi cu o fervoare mai intensa decat cea normala tocmai pentru ca ea stie cum sa puna Bucurestiul in valoare. Poate ca Bucurestiul si Toamna au facut vreun pact misterios, Toamna venind cu calitatile de artizan ajuns la apogeu spre sfarsitul lui septembrie, si Bucurestiul venind cu frumuseti arhitecturale si oameni minunati, totul pentru a da nastere unor zile cu adevarat speciale.
Tot acum, se pare ca si strazile capata nuante mai calde. Muncitorii imi par mai blanzi, cainii din colturile blocurilor mai pasnici, si pavajul mai drept(or fi asfaltarile de vina).
In septembrie le-am vazut pe fetele de liceu incepand sa poarte o uniforma obligatorie, si a fost una din misticele ocazii in care mi-am spus cat de norocoasa sunt ca am terminat liceul, si ca nu a trebuit sa port si eu o camasa albastra total lipsita de simt estetic si bune maniere(se sifona tot timpul). Ce mai este trist?Cu sistemul educational, ajungem sa purtam costum in scoala generala si in liceu, iar apoi, dupa facultate, ne intoarcem tot la el, obligati de locul de munca.
Pana atunci, ma bucur de o toamna bucuresteana, si astept cu nerabdare festivalul de muzica veche(la care ma pot imbraca cum imi doresc) si cana de ceai pe care o voi savura mai tarziu, intr-o cafenea, privind cum se impletesc frunzele si picaturile afara.


Read Users' Comments ( 3 )