Nu inteleg cum de m-am putut lasa ametita de rebrandingul Orange. La noi in tara a iesit oribil. Eram la metrou: in stanga mea, un domn de 30 de ani ma inghesuia steril si urat mirositor in butonul de oprire al trenului, in dreapta mea, o pata pe soseta, imi facea cu ochiul de pe un deget mare inmanusat intr-o sanda negricioasa, de calitate indoielnica. Domnul din stanga incerca sa imi explice faptul ca el coboara la aceeasi statie cu mine(asta daca ii spuneam la ce statie voi cobori) iar tovarasul incantator din dreapta imi incanta fosele nazale cu un miros ademenitor de bautura spirtoasa cu aroma de vin, amestecata cu placinta de varza murata. In fata, un tip negricios ma cerceta indraznet printre zalele lantului de 10 Karate (in modul) de tabla aurie. Intre acesta si domnul imbatator incaltat in sandale si sosete din prosop, reuseam sa zaresc o domnisoara cu alura concupiscenta, ce isi mangaia varful nasului cu un balon urias de guma.
Bien, lucrurile nu stateau atat de dezustator pe cat am tins sa le arat. Existau desigur si oameni cufundati in carti cu miros de hartie veche si anticariat(imi place mult mirosul unei carti), si tineri de varsta mea care isi impleticeau melodiile pana la urechile mele, si femei mirosind a Cacharel.
Totusi, peisajul ce mi se infatisa era prea colorat inca si pentru gusturile mele inundate de mii de mesaje. Nu era numai prea colorat, era prea strident. Incepea sa ma doara simtul estetic(da, este posibil) si simteam cum ma paste un atac de claustrofobie. Colac peste pupaza, m-a lovit in fata si o palma de la necrutatoarea pierdere de identitate, sub forma unui mesaj de tipul:"sunt toti oamenii care calatoresc cu mine". Si eu, care ma credeam atat de spirituala cu cateva saptamani in urma cand am scris despre rebrandingul Orange, sigura si satisfacuta de idee. Trosc! Lovitura peste ego...