Cred ca era si timpul sa mai scriu si despre mine, nu? Nu e destul ca imi dau cu jumatati de parere pe aici, ci am ajuns si la stadiul in care ajung sa ma povestesc. Leapsa ce mi s-a dat(de la Vlad) stipuleaza sa arunc cu vreo 20 de barne din ochii mei. Glumesc, sunt prea poetica(nota bene, defect)si uneori inutil. Let's cut to the chase:
  • Am tendinta de a fi acaparatoare. In lucrul in echipa am prostul obicei sa ma trezesc vorbind in plus, si cam mult. Nu spun ca nu as fi total convinsa ca am dreptate, ci ca sunt sigura si ca exista mai multe dreptati si eu nu am intotdeauna dispozitia sa imi plec urechea.
  • Pun numele majoritatii lucrurilor pe care le primesc/achizitionez daca acele lucruri prezinta interes. Spre exemplu laptopul meu se numeste Dobby(ghiciti al carui diminutiv este), placa mea de indreptat parul se numeste Mee Mee(inainte o chema Mimi, dar mi-au schimbat-o cei de la service) s.a.m.d. Faptul ca pun nume obiectelor cred ca denota un pic din instinctul ala de posesivitate foarte evident in perioada copilariei
  • Cand vine vorba de citit un roman il citesc intr-o zi, pe nerasuflate, dar cand vine vorba de citit o carte de specialitate, imping foile precum Sisif, piatra-GREU. Urat, nu-i asa?
  • Imi reprosez un deficit de atentie. Datorita lui nu ma obosesc foarte tare in cazuri solicitante si din cauza lui imi e greu sa ma concentrez constant pe ceva. E nasol sa vorbesti cu cineva ca mine care sa para ca te asculta dar la un moment dat, dupa lungi povestiri, spune ceva total nelalocul lui(in discutie). A se nota ca nu fac asta prea des, dar o fac.
  • Ma cred o stiutoare de psihologie si ma laud cu asta desi in sinea mea imi dau seama bine cat stiu si cat nu stiu.
  • Nu imi sterg ecranul laptopului decat atunci cand cineva imi pune servetelul in mana si ma santajeaza afectiv sa o fac. Ii multumesc acelui cineva.
  • Mi se pare ca baietii sunt prieteni mult mai buni decat sunt fetele. De aceea nu imi dau seama cand unul dintre ei vrea ceva mai mult de la mine.
  • Imi place sa fac misto de cum aratau prietenii mei cand erau copii, desi sunt constienta ca eu eram tunsa castron, dar purtam rochite roz.
  • Sunt atat de dependenta de niste melodii destul de crappy incat le ascult pana si pe telefon(la casti). I'm ashamed...
  • Am atata incredere in oameni incat chiar cred ca majoritatea se duce la vot.
  • Sunt prea binecrescuta
  • Sunt prea domnisoara
  • Imi place sa cred ca am facut ceva creativ, chiar daca ulterior vad ceva similar undeva. Ma mai si scuz dupa aia cu povestea aia veche, ca in acelasi timp, vreo 3 inventatori au descoperit becul. Primul care si-a facut cunoscuta inventia a fost cel caruia ne-am inchinat noi o vreme. Asta nu ii face, dupa mine, pe ceilalti doi, mai putin creativi.
  • Sunt cusurgie. Daca exista defect, eu sigur il gasesc.
  • Sunt stangace. De aceea nu pot taia bine cu foarfeca.
  • Cred ca sunt/as fi un lider bun, dar rareori imi dau interesul pentru a deveni unul
  • Iert prea repede
  • Sunt colerica
  • M-as duce sa mangai un caine chiar daca nu ar parea prietenos, si nici curat
  • Ma plictisesc oamenii care vorbesc prea mult
  • Nu-mi place cum dansez si sunt Gigi Contra atunci cand cineva imi face un compliment in privinta asta
  • Urasc sa privesc inapoi, de aceea nu ma invat niciodata minte
Am facut 22, ca sa se vada ca sunt modesta. Dau leapsa Andreei si Alexandrei .


Read Users' Comments ( 2 )

In pod


Azi am urcat inca o speranta in pod. Nu-i nimic, pana la maturitate poate sta confortabil acolo. Pe masura ce trece timpul, imi dau seama ca exista sperante care isi pierd rostul si utilitatea. Eu cred ca femeile au un anumit potential afectiv si energetic. Potentialul asta de care vorbesc are o forma, si daca mentionez forma, atunci sunt obligata sa spun si ca are limite. Da, iubirea are limite , la fel ca organismul nostru. Exista situatii in viata noastra in care simtim ca putem iubi doi oameni in acelasi timp, sau ca am obosit sa tot uram pe cineva. Ei bine, asta tine de potential. Unele sperante si unele sentimente isi pierd sensul de-a lungul timpului.

Azi am renuntat la dorinta aia a mea veche de a face PR. Imi place domeniul relatiilor publice, insa am descoperit ca nu toate lucrurile stau asa de roz si ca imi place mai mult sa pun umarul la incercarea de a face arealul publicitatii mai roz. Relatiile publice la noi sunt intr-o oarecare masura murdare. Prea multi sunt cei care trimiteau faxuri in 1992 si acum sunt „piaristi” cu pretentii de guru pentru studenti.

Asa ca dupa ce stivuiesc sertarasul cu RP roz binisor acolo sus, sar inapoi si ies in gradina sa imi ud noua investitie-bulbii de publicitate.



Read Users' Comments ( 8 )