Oamenii se cunosc, se plac, se curteaza, sa indragostesc, se iubesc si se despart(in unele cazuri intervine si varianta “sau nu”). Se despart o perioada de timp si apoi se impaca sa pur si simplu incep o relatie noua cu altcineva. In ambele cazuri vorbim de expresia aia…“let’s start over” si cu implicatiile ei. Implicatii de tipul: de data asta va fi mai bine, de data asta stiu ce sa evit sau ce sa nu mai fac.
Normal ca sunt unele greseli pe care nu le poti evita oricat te-ai stradui..si pana la urma..daca nu-i asta, e aialalta. Poate nu ai baut prea mult cu baietii ci ai stat prea mult la serviciu si ai ignorat-o. Tot acolo se ajunge. Va despartiti, ca sa va impacati mai tarziu sau ca sa incepeti alta relatie. Istoria vietii amoroase a unei persoane obisnuite e un basm cu elemente de recurenta. Cadrul e diferit, insa fiecare subcapitol seamana extraordinar de mult la nivelul scopului si evolutiei.
Dragostea e ca o poveste cu Fat Frumos. Intotdeauna stii ce o sa se intample, dar stai sa o citesti pana la sfarsit. Diferenta e ca povestea cu Fat Frumos intotdeauna are happy end, pe cand dragostea are de cele mai multe ori un deznodamant trist. Ajungand la concluzia asta nu pot sa nu ma opresc un pic la happy end-urile cele rare.
Nu stiu daca intr-adevar cred in iubirea ca-n povesti. Tocmai de aia i se zice ca e ca in povesti, pentru ca nu prea exista. Se spune ca povestile reconstruiesc un cadru mitic al lumii. Daca exista iubire ca in povesti, si povestea reconstruieste cadrul mitic, eu ma gandesc ca iubirea din povesti era aia dintre Adam si Eva….bine, bine, dar Adam n-a dat vina pe Eva?!!! Asa ca nici iubirea din povesti nu e prea frumoasa.
Daca stau bine si ma gandesc, as putea crede in ideea de persoana ideala. In capul meu, motivul pentru care multi oameni inseala este acela ca gasesc la alte persoane cateva din calitatile pe care partenerul nu le are. Nu am degete indeajunse ca sa pot sa numar de cate dati mi s-a zis:”daca as putea sa le unesc pe amandoua ar fi perfect”. Tocmai faptul ca nu le putem uni ar trebui sa ne faca sa ne dam seama ca niciunul din cei inselati nu ne este potrivit si sa punem punct. Imi e greu sa inteleg de ce altii nu vad chestia asta ca mine. Cred ca la asta se referea un om destept care a zis ca cea mai mare drama a omului este aceea ca nu poate fi inteles pe deplin.
Sincera sa fiu, cred cumva ca exista cate un partener ideal pentru fiecare. Problema e ca nu stii niciodata daca l-ai gasit. Nu iti zice nimeni “ba, asta e” ci simti tu asta. Acum, treaba cu simtitul este ca e relativa. Nu stii daca e “the one”, doar stii ca e cel mai bun..pana acum. Ce te faci cand intalnesti altul mai bun pe la 40 de ani cand arati ca naiba si ai 2 copii? In asta consta tragedia iubirii, nu in faptul ca persoana pe care crezi ca o iubesti nu iti raspunde in acelasi mod. Intotdeauna o sa existe in om nazuinta spre mai bine si impreuna cu ea teama ca partenerul sa nu fie chiar iubirea adevarata. Nimeni nu iti zice ce e iubirea adevarata, ci tu ajungi sa o simti .Si atunci cand o simti, cum de reusesti sa stii daca nu cumva e obisnuinta, ori inedit, ori teama de necunoscut?


3 pareri:

commander cool spunea...

doar stii... nu trebuie sa recurgi la formule matematice sau voodoo ca sa afli sau sa "simti" chestia asta

Alexandra spunea...

Iubirile cele mai mari sunt tocmai cele de care te îndoieşti mai mult.

"Iubirea dintre două fiinţe nu e egală, balanţa atârnă când într-o parte, când într-alta după imponderabile de care rar ne dăm seama."

"De altfel, aleşii dragostei absoulte sunt excepţii tot atât de rare ca şi geniile."

" Iubirea e nesatioasa , de un egoism salbatic , vrea sa-i sacrifici tot fara sa-i ceri nimic in shimb multumindu-te doar cu ceea ce-ti ofera . Eu am vrut totul de la tine pentru ca-ti dadusem totul si oricum ceva mai bun decat mine nu puteam eu sa-ti dau . De aici a pornit greseala , de la acest schimb in aparenta just . Dar ce experienta aveam eu , de unde sa stiu eu ca iubirea dintre doua fiinte nu e niciodata egala , ca balanta atarna cand intr-o parte cand intr-alta dupa variabile de care foarte greu ne dam seama . In cazul nostru balanta atarna in favoara ta . Lanturile cu care ma incatusai erau mult mai puternice decat ale mele . "

"Ai crezut si poate inca mai crezi ca sunt proasta . Ah , e foarte firesc sa judeci asa . Te iubeam prea mult ! poate mai mult decat ai fi avut nevoie si NU STIU DACA O FEMEIE INRAGOSTITA RATIONEAZA VREODATA CU CREIERUL "

( " Invitatie la vals" - Mihail Drumes)

Rere spunea...

A fost draguta cartea lui Drumes..la elevul Dima m-a dezamagit. Cred ca era prea trista pentru mine..sau prea dezolanta.
Marturisesc ca am scris portul intr-un exces de ratiune(din aia cu creierul;))). Am ales un punct de vedere, dar nu neaparat cel mai bun.
Cred ca pana la urma dragostea se consuma cu inima si nu cu mintea. Dar daca e asa, de ce te desparti de cineva cand te enerveaza in repetate randuri?:-??