watercolor

Azi m-am diluat in cenusiul strazii, pentru a redescoperi acea senzatie de confort urban. Albastrul din ochii fetei care astepta la trecere in compania mea s-a preschimbat in violetul trandafirului de la taraba de alaturi, s-a amestecat apoi cu rosul Peugeotului ce trecea prin fata noastra cu o viteza fulgeratoare si apoi s-a scurs usor pe pavajul visiniu..
M-am gandit apoi ca, daca m-as fi regasit in alt peisaj, mai ruralizat, paleta mea ar fi fost diferita si nu ar mai fi avut o semnificatie atat de profunda pentru mine.Asa ca, mi-am continuat aventura coloristica, pierzandu-ma in fluviul pictural, cufundandu-mi privirea in curcubeu, confundandu-ma cu orasul.