Englezii astia sunt niste oameni foarte smecheri. In loc sa discute o problema falsa, asa cum se pare ca o facem noi, ei vorbesc despre vreme. Discutiile despre vreme ii scutesc de multe alte neplaceri fiind mijlocul rapid de a-si manifesta nevoia de interactionare fara a-si solicita prea mult intelectul. Se intelege, nu este singurul subiect de discutie, si nici macar cel mai important, insa e un stereotip la care rezonam cu totii.

Noi de ce nu facem dom'le asa? De ce se complica romanul in discutii pe teme cat se poate de exagerate si de false?Macar in Marea Britanie vremea e capricioasa...
Sa trec totusi la subiect, sa intelegeti si voi la ce ma refer. Azi, cum ajungem intr-un punct mort, intr-o conversatie, hop si replica"L-am vazut azi pe unu'...Ce emo era!Plete intinse cu placa, izmene d-alea largi, negre, si tricou cu cap de mort fosforescent pe el" Rasete, chicoteli, afirmatii intr-un ton peiorativ, un oftat specific babelor care stau la o barfa, si atmosfera se destinde. Sau, mai rau, esti in lift impreuna cu un tip, si un emo(de parca asta ar fi eticheta fundamentala...dar o folosesc pentru expresivitate momentan). Coboara baiatul emo(ce fel suna) si ala de langa tine:"Moaa, ce distrus!" Chiar e nevoie de asa ceva? Chiar e asta o problema?

Orice generatie are un anumit mod de manifestare a unor probleme specific adolescentine. E doar incercarea de conturare a sinelui si de identificare a eu-lui. Eu, acum cativa ani, am preferat arborarea unui lant de izmene, unghiile negre, si alte nebunii de genul asta. Altii au preferat sa invete sa cante la chitara, sa isi lase plete si sa poarte tricou cu Nightwish, altii au preferat fumatul, combinat cu petrecerile in stil bahic, si cu umblatul in turma dupa gagici. Pana la urma, stilul este ceva cat se poate de personal, si reflecta propriile noastre framantari de creionare a personalitatii. Sa fii emo, acum, e similar cu ce reprezenta acum cativa ani sa fii "rokar satanist". Totusi, "rokarii" primeau priviri dispretuitoare, ridicari de sprancene si alte reactii aferente, insa nu erau toate atat de accentuate precum atitudinea majoritara fata de emo de acum.
Pe masura ce suntem bombardati de mai multa informatie, cu atat discutiile intre noi devin mai depersonalizate, si mai lipsite de informatie concreta. E "fashionable" sau "cool" azi sa fii impotriva emo kids si din cauza acestui motiv. Discutia stearpa isi intinde cel mai bine ghearele in cazul copiilor/adolescentilor emo.

Cum ideea generala, care bantuie toate conversatiile, ar fi ca "emo sunt ca maioneza, se taie", nu-mi ramane decat sa ma gandesc ca acele discutii pline de dezgust(a se nota, acesta e un fel special de dezgust, pentru ca participantii arata interes) ar fi generate si de ce acea caracteristica atribuita de Nietzsche omului, ca nimic nu ii displace mai mult decat sa vada degradarea fizica a altui om. Dar oare toti emo se taie? Sa fim seriosi, nu e ceva definitoriu. Chiar daca ar face-o, noi de cate ori nu ne facem probleme(indiferent daca sunt de alta natura) cu mana noastra?!

A fi emo e doar o dimensiune adolescentina, doar o modalitate de a exploata pana la refuz resurse de personalitate, pentru a le descoperi, si a le asuma. E doar o alta incercare de a fi om.

Noi nu criticam, doar folosim o circumstanta drept pretext pentru o lipsa de continut in discutia curenta. Noi suntem cei care ar trebui sa ne rezolvam problema comunicationala, exploatand alte parti ale personalitatii noastre(poate creativitatea, sau aptitudinile), unde vom gasi destul material pentru a deveni emitatori reali, si nu absurzi(fara mesaj adevarat).
Nu spun ca ar trebui sa vorbim cu totii despre ploile iminente, sau despre caldura din capitala de la vara, si nici despre un trafic infernal. Spun ca ar trebui sa gasim altceva in loc de discutii despre vreme(sa nu degeneram in forme fara fond), si altceva in loc de discutii despre emo(sa nu degeneram in discutii absurde).